Perioada de colaborare:
Octombrie 2021 – prezent
Ultimii 4 ani
Am petrecut jumătate din timp în laboratorul de cercetare ştiinţifică de la Măgurele, jucându-mă cu laserul cu pisica lui Schrödinger şi cealaltă jumătate din timp am fost implicat în activitate civică sau politică, pentru că din decembrie 2019 sunt membru USR PLUS. După trei ani în care am fost simpatizant, am decis să întăresc sprijinul meu pentru accelerarea reformelor în lupta cu inerţia.
Următorii 4
Animat de dorinţa de schimba ceva, m-am alăturat echipei lui Andrei, pentru că am identificat în ea preocuparea reală pentru îmbunătăţirea sistemului de educație şi grijă pentru calitate în învăţământ, dublate de corectitudine şi o bună organizare. Simt din nou ca am de învăţat şi că pot fi, în acelaşi timp, util.