Activitatea cabinetului parlamentar se concentrează, în primul rând, pe asigurarea calității propunerilor legislative și asigurarea că votul acordat pe propunerile legislative şi amendamente este unul avizat, corespunzător nevoilor oamenilor.
Alături de colegii mei parlamentari și echipele lor, mă număr printre iniţiatorii sau cosemnatarii a 56 de inițiative legislative, dintre care 7 au devenit legi în vigoare, şi două Proiecte de Hotărâre a Camerei Deputaţilor.

Consider că oricine administrează bani publici are datoria să arate cât mai transparent felul în care aceștia sunt cheltuiți.

De aceea, pentru primul an de mandat, vă prezint structura cheltuielilor efectuate de cabinetul senatorial, pentru susținerea activității descrise în celelalte secțiuni ale raportului.

În perspectiva ameninţătoare a valului patru al pandemiei de Covid-19, am solicitat actorilor politici şi factorilor direct responsabili încurajarea unei campanii de vaccinare în prezent amorţite, neadecvate, și aducerea acesteia la nivelul corespunzător amplorii crizei sanitare pe care o traversăm. Am arătat că o lipsă de acţiune imediată conduce inevitabil la restricţii în diferite sectoare de activitate, cu consecinţe dintre cele mai grave, în special în domeniul educaţiei şi aşa serios afectată.

Legile pe care le propunem trebuie să reflecte soluțiile cele mai bune pentru problemele reale cu care ne confruntăm în teritoriu. De aceea, începutul mandatului meu de deputat a fost marcat de vizite săptămânale în școli din tot județul, pentru a afla ce probleme concrete există în școli, licee, școli profesionale și ce putem face pentru a le rezolva.

Școlile unde am avut ședințe de lucru cu directorii școlari sunt din Victoria, Făgăraș, Codlea, Râșnov, Rupea, Bunești, Măieruș, Ucea, Săcele (Gârcini), Bod și bineînțeles Brașov.

29.09.2021 Întrevedere cu tema Spațiul European al Cercetării. Programul Orizont 2020, pentru evaluarea politicilor naționale din domeniul cercetare, dezvoltare și…

Priorităţile mandatului sunt educaţia şi protecţia drepturilor copiilor, motiv pentru care sunt și membru în Comisia pentru învățământ a Camerei Deputaților.

Comisia are rolul de a da rapoarte și organiza dezbateri pe diverse teme specifice. Aprobă sau respinge propuneri legislative aflate în stadii incipiente și poate veni cu amendamente ale propunerilor legislative din această sferă, cu impact direct asupra educației din România.

În primele 6 luni de mandat, au avut loc 53 de ședințe ale plenului Camerei Deputaților cu peste 1500 de puncte votate de către deputați, din care peste 600 au fost voturi finale pe inițiative legislative. Am fost prezent la toate ședințele, dintre care doar la două dintre ele prezența a fost online. În rest, prezența a fost exclusiv fizică. Consider că este important de menționat deoarece încă din primele zile ale mandatului am fost surprins să văd nonșalanța cu care anumiți parlamentari din alte partide votează în locul colegilor lor absenți.

Avem urgentă nevoie de un nou mod de a face politică, de responsabilitate, integritate, depolitizare și de profesionalism în toate instituțiile. Trebuie să le oferim noilor generații un sistem educațional performant, actualizat, care să le dea șansa de a-și împlini potențialul, indiferent de mediul din care provin.
Andrei Miftode