Pe parcursul primilor ani de mandat am avut 150 inițiative co-inițiate alături de colegii mei, dintre care 24 au fost promulgate și sunt legi în vigoare. Am depus 11 moțiuni și 4 proiecte de hotărâre și am atacat la Curtea Constituțională 25 de inițiative legislative care aveau lacune din punct de vedere constituțional, dar care au fost validate prin vot de coaliția toxică PNL-PSD.
Din perspectiva controlului parlamentar, am trimis 22 de întrebări și interpelări către Guvern, cu scopul de a lămuri și rezolva problemele cetățenilor.
În 2022 am organizat 7 vizite în Parlament, prin care am înlesnit accesul în Parlament, oamenilor care au răspuns invitației și ne-au vizitat. Am vrut să arătăm cum funcționează Parlamentul și am avut discuții constructive, directe și impresionante cu tineri brașoveni, oameni interesați din județ, elevi din țară și străinătate, persoane cu dizabilități.