Dezbateri publice și întâlniri

Cea mai importantă dezbatere din această primă sesiune parlamentară a fost în jurul primului punct important de reformă propus de USR PLUS și asumat în programul de guvernare: depolitizarea numirilor directorilor școlari.

 

  • Depolitizarea funcției de director școlar și metodologia de concurs pentru numirea acestora

Cu obiectivul de a crește calitatea educației din România, parlamentarii USR PLUS propun depolitizarea numirii directorilor școlari și profesionalizarea managementului din sistemul educațional românesc.

Dezbaterile au cuprins atât nevoia depolitizării numirilor, cât și în zona tehnică, procedurile de concurs și numirile directorilor interimari, în cazul în care posturile vacante nu se ocupă prin concurs. 

În cadrul Comisiei pentru Învățământ am avut o dezbatere cu participarea Ministrului Educației pe tema situației sistemului de educație și asupra măsurilor prioritare pe care dorește să le promoveze. În contextul organizării concursului de directori, primul astfel de concurs din ultimii 5 ani, am subliniat importanța primordială a asigurării corectitudinii și integrității desfășurării concursului, în toate etapele sale. 

 

Alte dezbaterii importante din domeniul Educației la care am participat includ:

  • Curriculum modern pentru România educată – dezbatere asupra planurilor cadru.
  • Situația creșelor din România
  • Finanțarea învățământului superior – situație actuală și soluții
  • Dezbatere Educație și Sănătate: sănătate mentală și educație sexuală
  • Conferința națională “Școli Curate” din data de 24 iunie.

 

 

Avem urgentă nevoie de un nou mod de a face politică, de responsabilitate, integritate, depolitizare și de profesionalism în toate instituțiile. Trebuie să le oferim noilor generații un sistem educațional performant, actualizat, care să le dea șansa de a-și împlini potențialul, indiferent de mediul din care provin.
Andrei Miftode