Priorităţile acestui mandat sunt educaţia şi protecţia drepturilor copiilor, astfel că dezbaterile și întâlnirile pe care le-am avut, în primii trei ani, s-au concentrat pe aceste teme.
În contextul diplomației parlamentare și a rolului meu de președinte al grupului de prietenie cu Estonia, am avut mai multe întrevederi cu ES doamna ambasador a Estoniei în România, iar într-o vizită în Estonia cu doamna Prim-ministru a Estoniei și cu omologul meu din parlamentul estonian. La sfarsitul lui 2023 am făcut demersurile necesare realizarii unei întâlniri bilaterale cu delegați ai grupurilor de prietenie din Parlamentele Romaniei si Estoniei. De asemenea, am avut întâlniri cu ambasadorii României în Armenia și în Polonia, membrii diasporei românești din Marea Britanie și parlamentari din Republica Moldova.