În cele 50 de luări de cuvânt, totalizând 109 minute, în care am vorbit de la tribuna Camerei Deputaților, pe lângă declarații politice, am argumentat poziționarea, alegerile si voturile exprimate de USR în domeniul educației.
Suntem în opoziție și mă lupt constant pentru decență și integritate în acest domeniu, tratat cu atâta superficialitate de coaliția toxică PSD-PNL, ce frânează dezvoltarea României prin incompetență și servilism politic.
Am susținut 26 de declarații politice în care am expus situații inacceptabile pentru o țară europeană în domeniul drepturilor copiilor, tinerilor și femeilor sau vicii în regulamentul Camerei. Unele dintre aceste declarații au fost urmate de propuneri legislative, de înființarea unei subcomisii a Drepturilor Copilului, de o schimbare de regulament ce privește funcționarea comisiilor Camerei Deputaților și de alte inițiative legislative.
În contextul diplomației parlamentare, am susținut declarații în sesiunile plenare ale tuturor reuniunilor internaționale ale AP OSCE la care am participat. Subiectele principale pe care le-am abordat au ținut în special de conflictul din Ucraina, de deblocarea tranzitului de cereale dinspre porturile Ucrainei și despre fenomenul dezinformării ce ia amploare și atacul concertat asupra democrațiilor statelor membre.