Educația și protejarea drepturilor
copiilor pe primul loc
În acest mandat, mă concentrez în special pe educație, pe protejarea drepturilor copiilor, pe șanse egale pentru fiecare dintre ei, prin demersuri menite să susțină împlinirea potențialului lor, precum și pe sprijinirea comunității pe care o reprezint.
Cum mi-am urmărit misiunea în primii doi ani de activitate, care sunt proiectele în care m-am implicat, pe ce am cheltuit suma forfetară și care este componența echipei extraordinare care m-a ajutat în îndeplinirea misiunii, vă invit să aflați citind sau descărcând Raportul de la jumătatea mandatului.
Pe parcursul primilor ani de mandat am avut 150 inițiative co-inițiate alături de colegii mei, dintre care 24 au fost promulgate și sunt legi în vigoare.
Transparența, responsabilitatea și integritatea sunt trei dintre valorile după care mă ghidez și le consider fundamentul unui mod sănătos de a face politică.
În cele 70 de minute în care am vorbit de la tribuna Camerei Deputaților, pe lângă declarații politice, am argumentat poziționarea, alegerile si voturile exprimate de USR în domeniul educației.
Pentru a contribui la elaborarea de politici publice eficiente și la soluționarea problemelor comunității brașovene, mi-am propus, pe parcursul mandatului, să fiu prezent în cât mai multe localități și școli din județ.
Priorităţile acestui mandat sunt educaţia şi protecţia drepturilor copiilor, astfel că dezbaterile și întâlnirile pe care le-am avut, în primii doi ani, s-au concentrat pe aceste teme.
Încă de la începutul mandatului, sunt membru al Comisiei pentru învățământ a Camerei Deputaților, responsabilă cu elaborarea, dezbaterea și adoptarea legilor și a altor acte normative în domeniul educației și formării profesionale
În primii doi ani de mandat, am înregistrat o prezență la vot de 98%, cea mai mare din Camera Deputaților.