La o singură zi de activitate în plen s-a redus această săptămână parlamentară, pentru a da ocazia colegilor deputaţi de la UDMR să participe la festivităţi dedicate Zilei Maghiarilor de Pretutindeni.
Ziua de luni a început cu dezbateri la Comisia pentru învăţământ. V-am spus deja atât înainte, cât și după ce s-a încheiat şedinţa, într-o conferinţă de presă, că plagiatorilor le este aşternut de către domnul Solomon patul ca să doarmă liniştiţi. Nu reiau discuţia despre acel proiect de lege, dar rămân atent la evoluție. Pe ordinea de zi au mai fost încă două propuneri legislative şi o comunicare a Comisiei Europene:
Plx 3/2022, prin care un deputat PNL solicită imperativ introducerea în trunchiul comun de la liceu şi învăţământ profesional a disciplinei “Revoluţia de la Timişoara din 1989 şi a schimbării de regim din Decembrie 1989 în România”. Deşi mi-am ales cu grijă cuvintele din propoziţia anterioară, ele trebuie ajutate cu precizarea că exact asta face colegul de la PNL, o lege separată prin care cere să fie completată Legea Educaţiei. Nu o completează el însuşi, cum facem toţi atunci când propunem un articol nou in LEN, nu o modifică, aşa cum procedăm când schimbăm ceva într-un articol existent, ci statuează că ea va fi completată, fără alte precizări. Cine, cum, pana cand, prin ce metoda – un mister legislativ în contextul în care Parlamentul e principalul organ de legiferare în România.
Ne-am abţinut la acest proiect de lege, mai ales din cauza formei inaplicabile, dar şi pentru că, pe fond, aşa cum am mai discutat în această rubrică retrospectivă cu o ocazie similară, Parlamentul nu ar trebui să intervină la nivel de programă, manuale, metodologie. Acestea sunt resorturi ale Ministerului Educației și nu se executa prin legi, deci nu e necesara modificarea LEN de către “cineva” pentru asta.
Plx 4/2022 nu face nimic mai mult decât să introducă în rândul funcţiilor de conducere din universităţi, cu toate drepturile şi obligaţiile aferente poziţiei, şi pe aceea de director de extensie. E la modă acum ca universităţile să îşi creeze extensii, adică, pe modelul băncilor, nişte sucursale în care se desfăşoară aceleaşi operaţiuni, în cazul nostru, cursuri. De exemplu, Universitatea Babes-Bolyai are nu mai puţin de 11 extensii în ţară, aşadar nu e nevoie ca un tânăr să meargă la Cluj, ca să obţină o diplomă de licenţă la UBB, ci o poate face şi din… Bistriţa, de exemplu. Fenomenul are loc pentru că universităţile sunt împinse de modul de finanţare, per student, să arunce năvodul şi mai departe de casă.
Şi COM(2022)16, dacă tot am vorbit de instituţii de învăţământ superior, este o comunicare a Comisiei Europene către alte organisme cărora le prezintă strategia europeană pentru universităţi. Din cuprinsul acestui act reţinem importanţa pe care Comisia o acordă mobilităţii studenţilor şi felul în care priveşte universităţile ca pe veritabili poli culturali, izvoare de civilizație ale modului de viaţă european.
Luni după-amiază, am avut o şedinţă de plen a Camerei Deputaţilor în care s-a dezbătut şi respins de către majoritatea toxică din Parlament moţiunea simplă a USR îndreptată împotriva politicii din Justiţie. După ce a tras pe linie moartă atât DNA cât şi DIICOT în anchetarea magistraţilor, ministrul Predoiu a venit relaxat la tribună ştiind că i se vor ridica statui în ogrăzile PNL şi UDMR. În bătătura PSD avea deja statuie, după ce a împiedicat strategic coalizarea forţelor de dreapta la alegerile locale din Bucureşti în 2016 şi a făcut-o primar pe Gabriela Firea.
Miercuri, am suplinit o colega la Comisia pentru muncă şi protecţie socială, unde am regăsit pe ordinea de zi Plx 457/2019, proiectul despre care vă spuneam săptămâna trecută că nu mai ajunge odată să primească raport. M-am bucurat prea devreme, educaţia sexuală se dovedeşte o problemă la fel spinoasă ca și până acum, iar după un șir de argumente din partea mai multor părți și o ceartă bună în care erou principal a fost președintele comisiei, neobositul domn Solomon, proiectul a fost amânat pentru o dată ulterioară. Rămânem şi cu proiectul fără raport pe ordinea de zi de la plen, şi să ne acoperim în continuare ruşinea în Parlamentul României, cu frunze.
Tot miercuri, am avut, împreună cu senatorul Irineu Darău, o întâlnire online, cu subiectul reprezentării femeilor în politică, cu doamna profesoară Ionela Băluţă de la Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti, căreia îi mulţumesc şi pe această cale pentru disponibilitate. Am aflat lucruri interesante şi am descoperit perspective noi, inclusiv la nivel de cadru legislativ sau de reguli interne în partide, pentru încurajarea echilibrului dintre genuri la diverse tipuri de alegeri.
La sfârșitul acestei săptămâni inaugurăm noul sediu al USR PLUS din Braşov, deci de săptămâna viitoare ne veți putea găsi la noua adresă din Piaţa George Enescu nr. 2.
Între timp, tot în această săptămână, în spiritul transparenței cu care îmi doresc să ne obișnuim tot mai mult, am lansat raportul de activitate pentru primul an de mandat în Parlamentul României. Puteți parcurge cele șapte secţiuni ale raportului la www.andreimiftode.ro/primulan, iar aici puteți vedea broșura despre activitatea mea și a colegului meu senator, Irineu Darău, omolog în Comisia pentru învățământ de la Senat https://andreimiftode.ro/…/2022/03/USR-brosura-web.pdf.
Vă doresc un weekend plăcut! Aveţi grijă de voi şi de ceilalţi!